O, de ar fi fost căile mele rânduite să țină statutele tale!
TSK
TSK · Proverbe 21:29
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Să privească ochii tăi înainte, iar pleoapele tale să privească drept în fața ta.
Dreptatea celui desăvârșit îi va îndrepta calea, dar cel stricat va cădea prin propria lui stricăciune.
Cel care, fiind deseori mustrat,[ își] înțepenește gâtul, va fi nimicit dintr-o dată și fără remediu.
De aceea ploile au fost oprite și nu a fost ploaie târzie; și tu ai avut fruntea unei curve, ai refuzat să te rușinezi.
Au fost ei rușinați că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc rușinați, nici nu puteau să roșească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul [când] îi cercetez vor fi doborâți, spune DOMNUL.
Pentru că el ia aminte și se întoarce de la toate fărădelegile lui pe care le-a făcut, va trăi negreșit, nu va muri.
Astfel spune DOMNUL oștirilor: Luați aminte la căile voastre.
Luați aminte acum din această zi și de acum încolo, din a douăzeci și patra zi a [lunii ]a noua, din ziua când a fost pusă temelia templului DOMNULUI, luați aminte.
Iar Dumnezeu însuși și Tatăl nostru și Domnul nostru, Isus Cristos, să ne îndrepte calea spre voi.