DOMNUL nu îl va scuti, ci furia DOMNULUI şi gelozia lui vor fumega împotriva acelui bărbat şi vor veni peste el toate blestemele care sunt scrise în cartea aceasta şi DOMNUL îi va şterge numele de sub cer.
TSK
TSK · Romani 4:15
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Pentru aceasta, încingeți-vă cu pânză de sac, plângeți și urlați, pentru că mânia înverșunată a DOMNULUI nu s-a abătut de la noi.
Vor arunca argintul lor pe străzi și aurul lor va fi îndepărtat; argintul lor și aurul lor nu vor fi în stare să îi scape în ziua furiei DOMNULUI; nu le vor sătura sufletele, nici nu le vor umple adâncurile, pentru că aceasta este piatra de poticnire a nelegiuirii lor.
Cel ce crede în Fiul, are viață veșnică; dar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci furia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Și Dumnezeu a trecut cu vederea timpurile acestei ignoranțe; dar acum, poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască;
Dar după împietrirea ta și inima nepocăită, îți strângi furie pentru ziua furiei și a revelării dreptei judecăți a lui Dumnezeu;
Știm însă că oricâte spune legea, le spune celor sub lege; ca fiecare gură să fie astupată și toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Mai mult, legea a intrat ca greșeala să abunde. Dar unde păcatul a abundat, harul a abundat [și] mai mult;
Și boldul morții [este] păcatul; și puterea păcatului [este] legea.
¶ Deoarece toți câți sunt din faptele legii, sunt sub blestem, fiindcă este scris: Blestemat [este] oricine[ ]care nu rămâne neclintit în toate câte sunt scrise în cartea legii pentru a le face.
Nu lăsați pe nimeni să vă înșele prin cuvinte deșarte, fiindcă din cauza acestora vine furia lui Dumnezeu peste copiii neascultării.
¶ Oricine practică păcatul, de asemenea încalcă legea; căci păcatul este încălcarea legii.
Și din gura lui iese o sabie ascuțită ca să lovească cu ea națiunile; și el le va conduce cu un toiag de fier; și el calcă în picioare teascul înverșunării și furiei Dumnezeului Cel Atotputernic.