TSK

TSK · Tit 2:10

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Dar el a refuzat şi a spus soţiei stăpânului său: Iată, pe stăpânul meu nu îl interesează ce [este ]cu mine în casă şi a încredinţat în mâna mea tot ce are;

Atunci DOMNUL să întoarcă fiecărui om dreptatea sa și credincioșia sa, pentru că DOMNUL te-a dat în mâna [mea] astăzi, dar am refuzat să îmi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI.

Ochii mei [vor fi] peste cei credincioși din țară, ca să locuiască cu mine; cel ce umblă pe o cale desăvârșită, acela mă va servi.

Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer.

Luca 16:6 TSK

Iar el a spus: O sută de bați de untdelemn. Iar el i-a spus: Ia înscrisul tău și șezi degrabă și scrie cincizeci.

Ioan 12:6 TSK

Dar spunea aceasta, nu pentru că îi păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț și avea punga și purta ceea ce se punea în ea.

Și mai mult, se cere între administratori ca un om să fie găsit credincios.

Numai purtați-vă cum se cuvine evangheliei lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt absent, să aud despre ale voastre că stați neclintiți într-un singur duh, cu o singură minte, luptând împreună pentru credința evangheliei,

În final, fraților, toate cele ce sunt adevărate, toate cele oneste, toate cele drepte, toate cele pure, toate cele de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă [este] vreo virtute și dacă[ este] vreo laudă, gândiți-vă la acestea.

¶ Bătrânii care conduc bine să fie socotiți demni de o dublă onoare, mai ales cei ce muncesc în cuvânt și doctrină.

¶ Dacă cineva învață [pe alții] o doctrină diferită și nu consimte la cuvintele sănătoase, cuvintele Domnului nostru Isus Cristos, și la doctrina care este conformă cu evlavia,

Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca [de niște] făcători de rele, prin faptele [voastre] bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.

Oricine încalcă [legea] și nu rămâne în doctrina lui Cristos nu îl are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în doctrina lui Cristos, acela îl are și pe Tatăl și pe Fiul.