Copiii lui Sem: Elam şi Aşur şi Arpacşad şi Lud şi Aram.
TSK
TSK · Isaia 21:2
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Din cauza oprimării celor săraci, din cauza oftatului celor nevoiași, mă voi ridica acum, spune DOMNUL; [îl] voi pune la [loc ]sigur [față de cel ce] pufnește la el.
Să ajungă geamătul prizonierului înaintea ta; conform măreției puterii tale păstrează pe cei ce sunt rânduiți să moară.
Buna înțelegere dă favoare, dar calea călcătorilor [de lege] [este] grea.
Ridicaţi un steag pe muntele înalt, înălţaţi vocea către ei, scuturaţi mâna, ca ei să intre pe porţile nobililor.
Căci DOMNUL va avea milă de Iacob şi totuşi va alege [pe ]Israel şi îi va pune în propria lor ţară şi străinii le vor fi alăturaţi şi se vor lipi de casa lui Iacob.
Întregul pământ este în odihnă, este liniştit; ei izbucnesc în cântare.
¶ Din partea cea mai îndepărtată a pământului noi am auzit cântece, glorie celui drept. Dar eu am spus: Slăbiciunea mea, slăbiciunea mea, vai mie! Cei perfizi s-au purtat perfid; da, cei perfizi s-au purtat foarte perfid.
Şi răscumpăraţii DOMNULUI se vor întoarce şi vor veni în Sion cu cântece şi bucurie veşnică pe capetele lor, bucurie şi veselie vor căpăta, iar întristarea şi vaietul vor fugi.
Și pe toți împărații din Zimri și pe toți împărații Elamului și pe toți împărații mezilor,
[Este] Efraim fiul meu drag? [Este] [el] un copil plăcut? Pentru că de când am vorbit împotriva lui, neîncetat îmi tot amintesc de el; de aceea mi s-au tulburat adâncurile pentru el; cu siguranță voi avea milă de el, spune DOMNUL.
Tu ai spus: Îmi este vai mie acum! pentru că DOMNUL a adăugat mâhnire la întristarea mea; am leșinat în suspinul meu și nu găsesc odihnă.
Astfel spune DOMNUL oștirilor: Iată, voi frânge arcul Elamului, măreția puterii lor.
Răscumpărătorul lor [este] puternic; DOMNUL oștirilor[ este ]numele lui; el va pleda în întregime cauza lor, ca să dea odihnă țării, și să neliniștească pe locuitorii Babilonului.
Lustruiți săgețile; adunați scuturile; DOMNUL a ridicat duhul împăraților mezilor, pentru că planul său [este] împotriva Babilonului, pentru a-l nimici; deoarece aceasta [este] răzbunarea DOMNULUI, răzbunarea templului său.
Și voi pedepsi pe Bel în Babilon și voi scoate din gura lui ceea ce el a înghițit; și națiunile nu vor mai curge spre el; da, zidul Babilonului va cădea.
De s-ar înălța Babilonul până la cer și de și-ar întări înălțimea tăriei lui, [totuși] de la mine vor veni jefuitori la el, spune DOMNUL.
PERES: Împărăția ta este divizată și dată mezilor și perșilor.
Berbecele pe care l-ai văzut având [două ]coarne [sunt ]împărații Mediei și Persiei.
Şi mă înfurii pe păgânii [care sunt ]în tihnă; fiindcă eu eram numai puţin înfuriat iar ei au ajutat nenorocirii.