Tu să nu faci aşa faţă de Domnul, Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcînd toate urîciunile pe cari le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.
TSK
TSK · 2 Imparati 21:2
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
A pus idolul Astarteei, pe care -l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: ,,În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;
Pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrărilor mînilor lor, mînia Mea s'a aprins împotriva locului acestuia, şi nu se va stinge.`
Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urîciunile neamurilor; şi au pîngărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.
Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat, şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, şi aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.``
Spune: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Cetate, care verşi sînge în mijlocul tău, ca să-ţi vină ziua, şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!