Dumnezeu a trimes un înger la Ierusalim, ca să -l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S'a uitat, şi I -a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: ,,Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!`` Îngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul.
TSK
TSK · Ecclesiast 5:8
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
căci a asuprit pe săraci, şi i -a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le -a zidit la loc.
Ce nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?
,,Pentrucă cei nenorociţi sînt asupriţi şi pentrucă săracii gem, acum``, zice Domnul, ,,Mă scol, şi aduc mîntuire celor obijduiţi.``
Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sîngele celor răi.
Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pămîntul;
Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pămînt, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi -l duce la pierzanie.
Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.
Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?`` zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.
,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!
Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.
Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
Dar tu n'ai ochi şi inimă decît ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sînge nevinovat, şi să întrebuinţezi asuprire şi sîlnicie.
Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sînt multe, şi că păcatele voastre sînt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.
Pot caii să alerge pe o stîncă? Sau poate cineva să are marea cu boii, de aţi prefăcut judecata în otravă, şi roada dreptăţii în pelin?
Vai de ceice cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; cînd se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
Am zis: ,,Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea?
Mai sînt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică?
Doamne, nu eşti Tu din vecinicie, Dumnezeul meu, Sfîntul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stînca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei? zice Domnul oştirilor.``
Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe ceice săvîrşesc fărădelegea,
Îngerul i -a răspuns: ,,Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
Îndată l -a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mîncat de viermi.
căci judecata este fără milă pentru celce n'a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:
Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Isus. Cînd am văzut -o, m'am mirat minune mare.