Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit.
TSK
TSK · Osea 13:15
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Tatăl său n'a vrut, ci a zis: ,,Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decît el; şi sămînţa lui va ajunge o ceată de neamuri.``
El are frumuseţa întîiului născut al taurului; Coarnele lui sînt cum sînt coarnele bivolului; Cu ele va împunge pe toate popoarele, Pînă la marginile pămîntului: Ele sînt zecile de mii ale lui Efraim, Ele sînt miile lui Manase.``
Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sînt ca pleava, pe care o spulberă vîntul.
Pregătiţi măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pămîntul, şi să umple lumea cu cetăţi!``
Le vei vîntura, şi le va lua vîntul, şi un vîrtej le va risipi, dar tu, te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfîntul lui Israel.
Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump, şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mîinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jăfui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vîntul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.``
Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa cîţiva ani în pace pe împăratul dela miază noapte.
Slava lui Efraim va sbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare, şi nicio zămislire!
Cînd a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vînt uscat dela răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară, şi a zis: ,,Mai bine să mor decît să trăiesc!``