TSK

TSK · Ieremia 22:21

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!

Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţînarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cît trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cît mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea!

Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.

Dar ei şi-au bătut joc de trimeşii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au rîs de proorocii Lui, pînă cînd mînia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.

Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău.

Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios, şi că din naştere ai fost numit răzvrătit.

O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvîntul Domnului, care zice: ,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o ţară plină de întunerec besnă? Pentruce zice atunci poporul Meu: ,Sîntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?`

Aşa vorbeşte Domnul: ,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să umblăm pe ele!``

Ci iată porunca pe care le-am dat -o: ,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.`

Dar ei nu M-au ascultat, n'au luat aminte; şi-au înţepenit gîtul, şi au făcut mai rău de cît părinţii lor.

Domnul v'a trimes pe toţi slujitorii Săi proorocii, i -a trimes disdedimineaţă; şi n'aţi ascultat, n'aţi plecat urechea să ascultaţi.

De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Pentru că n'aţi ascultat cuvintele Mele,

V'am trimes pe toţi slujitorii Mei proorocii, i-am trimes într'una la voi, să vă spună: ,Întoarceţi-vă fiecare dela calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi, şi veţi rămînea în ţara, pe care v'am dat -o vouă şi părinţilor voştri! Dar voi n'aţi luat aminte şi nu M'aţi ascultat.

Dar ei s'au răzvrătit împotriva Mea, şi n'au vrut să Mă asculte. Niciunul n'a lepădat urîciunile, cari îi atrăgeau privirile, şi n'au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gînd să-Mi vărs mînia peste ei, să-Mi sleiesc mînia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului.

Dar fiii s'au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N'au umblat după rînduielile Mele, n'au păzit şi n'au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie.

Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţa lor; acolo le-au fost strîns ţîţele, acolo le -a fost atîns sînul fecioresc.