,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
TSK
TSK · Tit 3:5
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi ceice Te cheamă.
Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare!
Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt,
El a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n'ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n'ar mai fi faptă.
Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui``. Nu zice: ,,Şi seminţelor`` (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale``, adică Hristos.
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit,
şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,
şi v'aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l -a făcut.
Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.
pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.