Privirile îngâmfate ale omului vor fi umilite şi trufia oamenilor va fi aplecată şi numai DOMNUL va fi înălţat în acea zi.
TSK
TSK · Mica 2:3
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Care spun: Să se grăbească [şi ]să iuţească lucrarea lui, ca să [o ]vedem; şi să se apropie şi să vină sfatul Celui Sfânt al lui Israel, ca să [îl] cunoaştem!
Fiindcă tiranul este făcut de nimic şi batjocoritorul este mistuit şi toţi care caută [să vadă] nelegiuirea sunt stârpiţi,
Ascultați și aplecați urechea, nu fiți mândri, pentru că DOMNUL a vorbit.
¶ I-am vorbit de asemenea lui Zedechia, împăratul lui Iuda, conform cu toate aceste cuvinte, spunând: Aduceți-vă gâturile sub jugul împăratului Babilonului și serviți-i lui și poporului lui, și trăiți.
Și s-a întâmplat după ce Iehudi citea trei sau patru foi, [că împăratul ]le tăia cu cuțitul scribului și [le] arunca în focul care [era] în vatră, până când tot sulul a fost mistuit în focul care [era] în vatră.
Jugul fărădelegilor mele este legat de mâna sa; ei sunt împletiți [și] s-au urcat pe gâtul meu; el a făcut puterea mea să cadă, DOMNUL m-a dat în mâinile [lor, din care ]eu nu sunt în stare să mă ridic.
Gâturile noastre [sunt ]sub persecuție; muncim [și ]nu avem odihnă.
Dar când i s-a înălțat inima și i s-a împietrit mintea în mândrie, a fost deposedat de tronul lui împărătesc și i-au luat gloria;
De aceea, cel chibzuit va tăcea în acel timp, pentru că [este] un timp rău.
Vai celor ce plănuiesc nelegiuire și fac răutate pe paturile lor! Când dimineața se luminează, ei o împlinesc, fiindcă este în puterea mâinii lor.
Care și-au riscat gâtul pentru viața mea; cărora le aduc mulțumire nu numai eu, dar și toate bisericile neamurilor.
Fiindcă [pentru] cel ce nu a arătat milă judecata va fi fără milă; și mila se bucură asupra judecății.