¶ Dar leviții după tribul părinților lor nu au fost numărați printre ei.
TSK
TSK · Numeri 26:62
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise și Aaron i-au numărat la porunca DOMNULUI, prin toate familiile lor, toți cei de parte bărbătească în vârstă de la o lună în sus, [au fost] douăzeci și două de mii.
Și cei numărați dintre ei au fost opt mii cinci sute optzeci.
Ci leviții să facă serviciul tabernacolului întâlnirii și să poarte nelegiuirea lor, [acesta să fie] un statut pentru totdeauna prin generațiile voastre, ca în mijlocul copiilor lui Israel ei să nu aibă nicio moștenire.
Poruncește copiilor lui Israel, ca ei să dea leviților din moștenirea stăpânirii lor, cetăți pentru a locui în [ele]; și să dați [de asemenea] leviților împrejurimile cetăților lor, de jur împrejurul lor.
Şi să nu îl părăseşti pe levitul care [este] înăuntrul porţilor tale, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu tine.
Numai tribului lui Levi nu i-a dat moștenire; sacrificiile prin foc ale DOMNULUI Dumnezeului lui Israel, acestea [sunt] moștenirea lor, după cum le spusese El.
Fiindcă Moise dăduse moștenirea celor două triburi și jumătății de trib dincolo de Iordan, dar leviților nu le dăduse moștenire între ei.