TSK

TSK · Proverbe 27:18

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi Avraam a spus celui mai bătrân servitor al casei sale, care conducea peste tot ceea ce el avea: Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea,

Şi administratorul închisorii a încredinţat în mâna lui Iosif pe toţi prizonierii care [erau ]în închisoare; şi tot ce făceau ei acolo, el era cel ce le făcea.

De aceea, DOMNUL Dumnezeul lui Israel spune: Am spus, într-adevăr: Casa ta și casa tatălui tău, vor umbla înaintea mea pentru totdeauna; dar acum DOMNUL spune: Departe de mine, pentru că pe cei care mă onorează îi voi onora și cei care mă disprețuiesc vor fi puțin prețuiți.

Și sirienii ieșiseră în cete și aduseseră captivă o tinerică din țara lui Israel; și ea servea soției lui Naaman.

De aceea lepra lui Naaman se va lipi de tine și de sămânța ta pentru totdeauna. Iar el a ieșit lepros din prezența lui, [alb ]ca zăpada.

Iată, precum ochii servitorilor [privesc] la mâna stăpânilor lor [și] precum ochii servitoarei la mâna stăpânei ei, astfel ochii noștri [așteaptă] pe DOMNUL Dumnezeul nostru, până când va avea milă de noi.

Vezi tu un om harnic în ocupația lui? El va sta în picioare înaintea împăraților; nu va sta în picioare înaintea celor neînsemnați.

Și domnul său i-a spus: Bine ai lucrat, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține, te voi face stăpân peste multe; intră în bucuria domnului tău.

Binecuvântați [sunt] acei robi, pe care domnul, când vine, îi va găsi veghind; adevărat vă spun, că se va încinge și îi va pune să șadă la masă și se va apropia și îi va servi.

Iar el i-a spus: Bine, rob bun, pentru că ai fost credincios în foarte puțin, ai autoritate peste zece cetăți.

Și după ce a plecat îngerul care i[-]a vorbit lui Corneliu, el a chemat pe doi din servitorii casei sale și pe un soldat devotat, dintre cei care îl serveau continuu;

Cine se duce vreodată să se războiască pe propria sa cheltuială? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?

¶ Robilor, ascultați în toate de stăpânii voștri conform cărnii, nu cu servire de ochii [lor], precum cei ce plac oamenilor, ci în simplitatea inimii, temându-vă de Dumnezeu;

¶ Servitorilor, [fiți] supuși stăpânilor [voștri ]cu toată teama, nu numai celor buni și blânzi, dar și celor perverși.