TSK

TSK · Geneza 41:30

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.

Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne.

Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei.

Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sînt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît după cuvîntul meu.``

A chemat foametea asupra ţării, şi a tăiat orice mijloc de trai.

Aşa că, cine se va binecuvînta în ţară, se va binecuvînta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.``

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s'a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n'a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.