Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care -l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră.
TSK
TSK · Plângeri 2:9
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i -a răspuns nici prin vise, nici prin Urim..., nici prin prooroci.
Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.
Ei mi-au răspuns: ,,Ceice au mai rămas din robie sînt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sînt dărîmate, şi porţile sînt arse de foc.``
Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărîmate.
iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pătruns în cetate.
Vitejii Babilonului nu mai luptă, ci stau în cetăţui; puterea le este sleită, şi au ajuns ca nişte femei. Vrăjmaşii pun foc locuinţelor lor şi le sfărîmă zăvoarele!
Toată ostea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
,,Depărtaţi-vă, necuraţilor!`` li se striga, ,,la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!`` Cînd fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: ,,Să nu mai locuiască aici!``
Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, şi bătrînii nu mai pot da sfaturi.
Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvîrşită de el faţă de Mine.
,,Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi trimete foamete în ţară, nu foamete de pîne, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.