TSK · Plângeri 4:8

Ridicîndu-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plîns. Şi-au sfîşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărînă în văzduh deasupra capetelor lor.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămîn goale;

N'a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mîniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.

După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază-atît de schimonosită Îi era faţa, şi atît de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor-

Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.

Este jăfuită, pustiită, şi stoarsă de tot! Inima îi e mîhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele sufăr, şi toate feţele au îngălbenit.