Sfântul Gheorghe

**Sfântul Gheorghe Capadocianul | Gheorghe Romanul**

**Vremea muceniciei sale**

Sfântul Gheorghe este cel mai adesea privit ca principe al mucenicilor în vremea lui Diocletian, căci în ținutul Capadociei el a condus mișcarea de împotrivire față de edictul de prigoană dat împotriva creștinilor. Totuși, cea mai mare parte a manuscriselor copte îl așază într-o vreme mai veche decât acest împărat, în domnia unui rege nelegitim numit Dadianus Persanul, om păgân și nicidecum creștin, care s-a lepădat de Hristosul său și avea stăpânire peste ținutul Capadociei. De aceea, Viața lui Gheorghe Alexandrinul vestește că acesta din urmă a fost mucenicit în domnia lui Diocletian, deși s-a născut prin mijlocirea celui dintâi, când tatăl său a fost de față la sfințirea bisericii sale din Lida. În unele manuscrise copte vremea sa nu este numită deloc, ci se spune doar că a fost „în zilele de demult", poate cu înțelesul vremii dinaintea epocii lui Diocletian.

**Copilăria sa**

Acest sfânt s-a născut în Capadocia, în Asia Mică, din părinți evlavioși și înstăriți, ce se trăgeau dintr-o familie de neam ales. Tatăl său, Anastasie, era dregător peste Melitene în Capadocia, iar mama sa, Teobasti (numită și Teognosta), era din Palestina, fiica dregătorului din Lida.

Se spune că tatăl său era om evlavios și credincios lui Dumnezeu și împăratului, încât împăratul îl iubea foarte mult și îl făcuse unul dintre curtenii care îl însoțeau în călătoriile și expedițiile sale. Dar când împăratul a aflat de credința lui în Domnul Hristos, a poruncit să i se taie capul. Sfântul Gheorghe avea atunci paisprezece ani. Oricum ar fi, Sfântul Gheorghe a venit ca rod al unei semințe sfinte îngropate în pământ sfânt, aducând Bisericii, ca și celor cerești, ceea ce le veselește inimile.

Mucenicia dregătorului Anastasie nu a adus deznădejde asupra familiei; dimpotrivă, a aprins inima fericitului său fiu Gheorghe cu focul iubirii dumnezeiești, ca și el să se facă mucenic pentru Domnul. Când Anastasie a fost mucenicit, Teobasti și-a luat copiii — pe Gheorghe, pe Casia și pe Madrona — și a pornit spre locul ei de naștere, Diospolis în Palestina.

**Gheorghe Romanul, principele**

După mucenicia principelui Anastasie, principele Iustus i-a luat locul. Acesta se temea de Dumnezeu și iubea pe Domnul Hristos, și de aceea s-a arătat binevoitor față de familia mucenicului Anastasie. El a pus să fie învățat tânărul Gheorghe arta călăriei, ca să intre în slujba ostășească. Gheorghe i-a întrecut pe toți în călărie și în mânuirea armelor, arătând o vitejie rară, și degrabă a ajuns un erou vestit în toată Palestina, fiind făcut comandant al unei mari cete numărând o mie de ostași.

Principele l-a trimis la împărat purtând o scrisoare de recomandare care înfățișa isprăvile pe care comandantul Gheorghe le săvârșise, și cerea împăratului să-i dea rangul de „principe". Împăratul l-a iubit foarte mult și a încuviințat recomandarea principelui Iustus; astfel numele lui s-a făcut „Gheorghe Romanul". L-a rânduit principe peste cinci mii de ostași și i-a dăruit un cal sur de soi rar, ca semn al bunăvoinței sale.

Gheorghe a ajuns iubit de toți, datorită ținutei sale care vădea vitejia lui, mai ales în război, împreună cu buna lui conducere și cu chibzuita lui chivernisire a treburilor, precum și datorită însușirilor lui alese. Așa a fost făcut comandant și ocârmuitor al oștirii, fiind în vârstă de douăzeci de ani. Gheorghe sporea zi de zi în cinste și slavă. Iar în al douăzecilea an al său mama sa a adormit.

**Dragostea dregătorului față de el**

Iustus dorea să-l facă pe Gheorghe fiu al său, dându-i de soție pe singura sa fiică, o fată tânără și evlavioasă, care se temea de Dumnezeu. El a descoperit aceasta principesei Teobasti, mama lui Gheorghe, care s-a bucurat foarte mult. Iustus l-a rânduit pe Gheorghe, logodnicul fiicei sale, iconom peste averile lui, și au amânat logodna din pricina vârstei fragede a fetei. Totuși, nici unul dintre ei nu știa că Dumnezeu îi pregătea o cale cu mult mai înaltă.

**Râvna principelui Gheorghe**

Gheorghe a auzit că împăratul adunase șaptezeci de dregători și dăduse poruncile sale ca să șteargă creștinismul cu desăvârșire și să dărâme bisericile. Gheorghe s-a pregătit să înfrunte prigoana, căci se cuvenea să-și mărturisească credința înaintea împăratului. A vândut tot ce moștenise de la părinții săi, până și mobilele casei și veșmintele sale, și a dat prețul lor săracilor.

Când s-a dat edictul acesta, sfântul a apucat edictul și l-a rupt pe față în mijlocul mulțimilor, într-un loc de obște, după ce împărțise toate averile sale săracilor, slobozise pe robii săi și se pregătise cu bucurie pentru mucenicie.

**Înaintea împăratului**

A fost adus înaintea împăratului, care l-a tratat cu multă blândețe și i-a făgăduit daruri îmbelșugate, dar el nu a luat aminte. Văzând că nu poate să-l ademenească, împăratul a început să-l chinuiască vreme de șapte ani, iar mâna lui Dumnezeu îl întărea ca să câștige multe suflete pentru credință prin pătimirile lui. Căci a murit de trei ori, iar Domnul îl ridica spre a Se preaslăvi întru el, până ce a fost mucenicit a patra oară; și i s-au dăruit vedenii cerești în mijlocul chinurilor, ca să-l întărească și să-l îmbărbăteze.

**Mai puternic decât vraja și otrava**

Printre chinurile la care a fost supus Sfântul Gheorghe a fost și acela că împăratul i-a adus un vrăjitor vestit, numit Atanasie, care i-a pregătit o otravă ucigătoare și i-a dat-o sfântului s-o bea. Dar sfântul, prin credință, a băut-o și nici un rău nu a pătimit; pentru care vrăjitorul a crezut în Domnul Hristos. Împăratul s-a aprins de mânie și a poruncit ca sfântul să fie zdrobit într-un teasc înzestrat cu dinți de fier, până și-a dat duhul; însă Domnul Hristos l-a ridicat, iar mulțimile l-au văzut, și din pricina lui mulți au crezut și au primit mucenicia în numele Domnului.

Văzând aceasta, dregătorii i-au cerut, în fața împăratului, să facă scaunele lor să odrăslească frunze și să dea rod. Așa că s-a rugat lui Dumnezeu, și cererea lor s-a împlinit. Uimiți, l-au dus la morminte și i-au cerut să le învieze morții; așa că s-a rugat Domnului, și unii dintre cei morți au înviat, au mărturisit mântuirea Domnului Hristos, iar apoi au adormit din nou.

**În templul idolilor**

Împăratul s-a purtat cu blândețe cu el, zicând că inima lui este rănită de cele ce i s-au întâmplat, că îi este foarte drag și că îi va da cele mai înalte dregătorii ale stăpânirii. La urmă i-a cerut să meargă cu el la templul idolilor. Gheorghe a pornit cu împăratul spre templul idolului, unde împăratul socotea că Gheorghe va aduce tămâie idolilor, și astfel îi va da pe fiica sa de soție. Când cei doi au ajuns la templu, împreună cu suita împăratului și cu o mare mulțime de norod,

Gheorghe a stat înaintea chipului lui Apolo și a strigat către el: „Ești tu dumnezeu, ca să-ți aduc jertfă?" Iar idolul a răspuns cu glas înfricoșător: „Nu sunt dumnezeu."

Sfântul a făcut semnul Crucii, iar idolii au căzut și s-au sfărâmat. Atunci norodul a strigat, cerând moartea vrăjmașului dumnezeilor lor.

Împăratul a simțit o adâncă rușine și a plecat la palatul său, amărât în suflet.

**Mai puternic decât orice ispită!**

Taina puterii mucenicului Sfânt Gheorghe era trăirea sa zilnică a vieții de mucenicie, căci el a biruit poftele trupului în lupte al căror câmp erau adâncurile sale lăuntrice; și, precum zice înțeleptul: „cel ce își stăpânește duhul prețuiește mai mult decât cel ce cucerește o cetate" (Proverbe 16:32).

Când Gheorghe a fost aruncat în temniță, împăratul s-a sfătuit cu oamenii săi ce să facă cu acest viteaz comandant. Unul dintre principi a venit cu sfatul că acest tânăr frumos nu va slăbi în fața nici unei amenințări și se va bucura chiar și de moarte; dar un singur lucru l-ar putea nimici, anume ademenirea unei femei desfrânate care să-l prindă în cursă prin farmecul ei, prin feminitatea ei covârșitoare și prin meșteșugurile ei. Prin aceasta Gheorghe și-ar pierde curăția, iar credința lui s-ar prăbuși.

Împăratul a chemat-o pe femeia care era mai-mare peste țiitoarele și roabele împăratului, ca să aleagă dintre ele o fată iscusită în această treabă.

Fata a fost trimisă la temniță să petreacă o noapte cu tânărul, ca să-l ademenească și el să cadă cu ea. Dar Sfântul Gheorghe, care învățase să aducă în fiecare zi o jertfă de iubire pe altarul curăției în Hristos Iisus, a prefăcut temnița într-un templu sfânt în care se înălțau rugăciuni pentru mântuirea sufletului său, pentru mântuirea acestei fete și a tuturor celor din jur.

Nu se făcuse încă ziuă, când fata a venit la Sfântul Gheorghe în lacrimi, cerându-i să-i grăiască despre taina curăției sale, a fecioriei sale și a înălțării inimii sale către cele cerești. Așa că el a început să-i propovăduiască mântuirea și să-i pună înainte viața cea mai presus de fire a Evangheliei.

Oamenii împăratului au venit dis-de-dimineață ca să ducă fata la împărat și au găsit-o îmbrăcată în cuviință și împodobită cu curăție și blândețe, mărturisind credința ei în Domnul Hristos, Împăratul și Mântuitorul ei.

Împăratul și oamenii săi au rămas înmărmuriți de ceea ce se întâmplase, și s-a dat poruncă să i se taie gâtul cu sabia. A fost dusă la locul muceniciei, unde a îngenuncheat, bucurându-se, rugându-se Mântuitorului ei, Domnului nostru Iisus, să-i primească duhul și să-i dăruiască cununa mărturisirii.

Împăratul s-a hotărât să-l facă pe Gheorghe să guste cele mai aspre feluri de chinuri, ca răzbunare pentru ceea ce făcuse cu fata.

**În palatul împărătesc**

Când minunile pe care le săvârșea Domnul prin mâinile lui s-au înmulțit, iar împăratul și-a simțit propria neputință, l-a luat pe Gheorghe cu sine la palat ca să-l ademenească cu făgăduința că îi va da pe fiica sa de soție. Acolo, în palat, împărăteasa l-a auzit rugându-se și i-a cerut să-i lămurească credința lui; așa că Domnul i-a deschis inima, iar Duhul lui Dumnezeu a tras-o spre credință. Împărăteasa Alexandra a început să-l mustre pe împărat: „Oare nu ți-am spus să nu te împotrivești galileenilor, căci Dumnezeul lor este puternic?" Și când împăratul a priceput că sfântul îi plecase inima spre Domnul, a poruncit ca trupul ei să fie scărmănat și capul să-i fie tăiat, ca să primească cununa muceniciei.

Când împărăteasa l-a văzut pe Gheorghe dus la temniță, l-a strigat ca să-l întrebe despre botezul ei. Sfântul i-a răspuns să nu se tulbure, căci, dacă nu se va găsi prilej pentru botezul ei, atunci vărsarea sângelui ei pentru credința în Domnul Hristos îi va fi un botez sfânt, ce-i deschide porțile Raiului.

Sufletul ei s-a bucurat, iar împărăteasa a venit la mucenicie, zicând: „Doamne, am lăsat ușa palatului meu deschisă larg; nu-mi închide, dar, ușa Raiului Tău în față, Tu, Cel ce ai primit pocăința tâlharului de-a dreapta."

Capul împărătesei a fost tăiat, ca sufletul ei să plece la Rai spre a se desfăta în vederea Mântuitorului ei.

**Mucenicia sa**

Împăratul s-a temut ca nu cumva să se ridice o răzvrătire împotriva lui, de vreme ce lucrările lui Dumnezeu săvârșite prin mâinile sfântului se făcuseră cunoscute pretutindeni; de aceea a poruncit ca Gheorghe să fie decapitat. Aceasta s-a întâmplat în ziua a 23-a a lunii Baramuda.

**Icoana mucenicului Sfânt Gheorghe Romanul**

Icoana poartă un înțeles simbolic:

Mireasa care se arată în icoană îi închipuie pe Biserică, ce privește la fiii ei mucenici cu bucurie și mândrie.

Balaurul îl închipuie pe Satana, care întărâtă lumea cea rea împotriva credinței.

Sulița închipuie Crucea Domnului slavei, Iisus, Care dăruiește biruința.

Iar înfrângerea balaurului închipuie înfrângerea răului și a izvorului lui (diavolul) prin puterea credinței.

El este numit „al-Khidr" în rândul fraților druzi.